A fi specialist in Romania?

 

1. Ipoteze: Daca esti specialist lumea are nevoie de tine! Ai carte ai parte! Sacrificiul va fi rasplatit!

Stiu ca suna fantastic dar este o premisa complet falsa! Cel putin in Romania de azi! Vine cate unul cu 5 facultati in 3 ani, facute toate la aceeasi institutie ca deh, omul e “ales special”, are taticu’ bani si valuta, ca doar “e un fost” si “un actual” (“Ce-am avut si n-am pierdut? Sac!”) si te “face” de nu te vezi. El e numit “politic” ca are studii multe si este si membru in vreo fundatie mai mult sau mai putin obscura, dar finantata de Soros (mai toti sefii au ceva legaturi cu acest Soros, oare de ce?), tu esti palmasul, deci Dumnezeu e sus iar sfintii te mananca aici jos pe Pamant, si asta pana sa ajungi tu acolo sus!

El e viitorul director, manager, sef de sclavi. Tu esti nimicul, palmasul, eternul sclav, care va avea ceva dar nu aici, ci pe lumea cealalta!

2. Premise: Munca, munca si iar munca!

Muncesti ca student de dimineata pana seara si asta pentru ca Facultatea de Chimie nu e o poveste frumoasa asa ca A.S.E.-ul (de la 8:00 la 12:00 si apoi Calea Victoriei te asteapta surazatoare) sau S.N.S.P.A.-ul (de la 8:00 la 13:00 cu pauza de masa!). Aici trudesti lejer de la 8:00 dimineata pana la 20:00 seara, eventual cu pauza de o placinta si un iaurt la metrou, asta daca-ti permiti, si asta asa, intre 2 cursuri, daca nu rabzi si taci, noroc ca ti-ai luat pachet de acasa (ca in generala). Ai rezultate dar observi ca “unii mai cu mot” “trag chiulul” dar iau note egale sau chiar mai mari. Ramai si te uiti la trecatori, in timp ce-ti pazesti balonul cu reactii nestiute de nimeni din cei ce trec pe strada, fericiti, si te gandesti ca, cine stie, poate in viitor, iti va veni si tie randul. Si iar astepti!

Faci masteratul, tu intri pe munca, altii stiu subiectele, ca doar pilele functioneaza, afli chiar ca “cineva” (culmea, chiar ai zice ca l-ai vazut la televizor mai deunazi, vizitand DNA-ul in legatura cu mierea “scoasa din stup”, “cu opere usor plagiate” si culmea, chiar in aceeasi zi, mai pe’nserat asa, viziteaza si televiziunile, ca asa-i la noi: “Merge s’asa!”) a infiintat peste noapte o sectie de masterat, cu oameni alesi pe spranceana, toti unul si unul, toti de 10 curat si deci si cu burse de merit de la stat, ca deh, valoarea trebuie recompensata, nu-i asa, si te intrebi unde e dreptatea, dar ea sigur nu e pe drumul ales de tine, cel putin nu aici, nu acum, nu inca. Si iar astepti!

Intri la doctorat, prin munca si pe rezultatele tale si esti fericit. Altii dau 10.000 de euro cui trebuie si nici macar nu trebuie sa se prezinta la scoala. “Lucrarile lor” se publica pe bani grei in reviste “de specialitate” cu valori ISI astronomice. Cand vrei si tu sa publici munca ta, ti se spune ca nu sunt bani, si atunci, publici si tu printr-o revista relativ obscura, dar gratis, ca oricum nu ai de ales, si iar esti fericit, si iar iti spui ca va veni si vremea ta. Muncesti pe branci si speri ca vei avea si tu un loc in facultate, ca doar nu ai facut sacrificiile de pomana. Profiti de un grant de cercetare al defunctului MCT si obtii contractul. Stai in facultate toata vara, cand altii se duc in concedii. Tu te incapatanezi sa il termini. Si termini. Ura! Ai reusit! Astepti sa vina banii, banii tai, pentru care ai muncit toata vara. Si surpriza, vine seful de catedra si iti spune ca gestioneaza el banii ca tu esti prea “insignifiant” pentru sistem, asa ca te alegi cu patru pixuri si un top de hartie. Cum pentru ce? Sa-ti publici teza! Bravo, ai vazut ca merita sa lucrezi pentru un contract! Asta ca sa-ti fie de invatatura de minte! Sa-ti iasa din cap substantele pe care vroiai sa le cumperi! Si eventualul laptop la care visai si pe care nu ti-l permiti din bursa! Si iar visezi ca intr-o zi o sa fii si tu ceva, cineva, ca doar ti-ai tocit coatele si doar ai facut asta cu zel, cu sarg, din dorinta de a reusi! Si iar astepti!

Si deodata cineva te scoate brusc din reverie si vine asa agale, ca un personaj desprins parca din cartile de groaza si iti spune batand din picior: “Doar nu vrei sa ajungi profesor la varsta asta!”, “Cine d…u te crezi ?”. Acelasi personaj care, impreuna cu un altul de acelasi calibru, ambii buni de pensionare de cativa ani buni, in urma cu un an sau doi socasera o universitate din Anglia prin prezenta lor la un curs de specializare adresat, cum altfel, tinerelor talente in chimie. Pai ei nu erau si ei tinere sperante, ca doar la vremea lor nu putusera sa participe la asa ceva, si nici Anglia nu o vazusera pana atunci! Asa ca, iti spui ca asta e, asa iti trebuie daca nu ai “prestat” cu cine trebuie, ca altii sau altele! Si care evident ca au ajuns profesori inainte de termen, rari dar cunoscuti de toti (in sens biblic evident, ca niste cai/iepe de … lux) dar avand evident ce le trebuie pentru asta. Si iar iti spui ca o sa vina si vremea ta. Dar nu aici, nu acum, nu inca, … . Si iar astepti!

Tot stand asa, langa cate un balon mai observi cum, de aici oamenii pleaca doar cu picioarele inainte. Altfel nu se dau dusi, nici morti, din scaunul pe care il ocupa, si pe care il apara cu strainicie impotriva “lupilor tineri si talentati care vor si ei la os”. Schema avanseaza, cum altfel, odata cu moartea fizica (reala!) a cate unuia, uitat de Dumnezeu in post, pensionat, pensionabil, …, dar rechemat din motive de apartenenta la clan, gasca, “partid”, “tovaras bun, de incredere, de baza, in sedinte”, care “stie” sa-si sprijine gasca de partid, si “lupta pana la epuizare” ca nu cumva cei tineri sa acceada cumva in vre-un post de sef de catedra si sa pericliteze astfel ordinea haitei. Noi sustinem tineretul, pentru ca stim sa il ferim de posturile importante, asa ca mai bine il facem, … aaaah … prodecan, orice, chiar orice, numai sa fie cat mai departe de sefia catedrei. Aia e pentru noi, astia vechi, astia cu experienta, care tot intr-o lupta de cla…, o tinem, noi si cu “famiglia” noastra de la ’48 incoace. Asteptarea mortii e epuizanta (!), iti spui ca nu merita sa-ti doresti moartea lui, ca mai bine sa il faci pe el sa si-o doreasca, ca lasa, ca doar ca sa avansezi … si totusi …, sentimentul te roade, noroc ca, uite, ai terminat de fiert solutia din vas si gata, trebuie sa continui cu altceva, …, orice altceva care nu te transforma intr-un pacatos in fata Domnului!

Te inscrii apoi la Post Doc, afara, ca aici nu mai ai loc in schema deja suprasaturata de pile, si faci si tu unul, doua, trei stagii, iti dovedesti valoarea, ti se propune sa ramai acolo dar tu nu si nu, ca vrei sa te intorci si sa lucrezi acasa, sa fii alaturi de cei dragi, batrani si bolnavi, cu pensii de r..t (economia de viata functioneaza doar impecabil!), si asta dupa 40 de ani de munca continua, neintrerupta in campul muncii (un vis irealizabil pentru tine, nu-i asa?). Te gandesti ca ii vei putea ajuta si sustine moral, asa cum au facut-o si ei cu tine in tinerete. Regreti totusi cand stii ca acasa, laboratoarele nu au nici pe jumatate din aparatura de afara, substantele sunt doar pentru “alesii” catedrei si asa mai departe. Si faci o imensa prostie: TE INTORCI … ACASA, IN ROMANIA!

3. Consecinte: Piata nu are nevoie de tine!

La facultate nu mai e loc, lumea s-a schimbat, pilele s-au rafinat, au urcat, sunt profesori deja, sau prodecani, si culmea (!), sunt mai tineri ca tine, totul e exact acelasi lucru si totusi altfel aranjat! Aranjamentul e totul! Dotarea tot aceea pe care o aveau cand tu erai la doctorat ! Un singur lucru ti-a ramas! Sa-ti cauti altundeva, oriunde, dar nu aici, nu aici unde ti-ai mancat tineretea si ti-ai tocit coatele. Aici nu ai ce cauta, n-ai loc! Aici au loc doar pilele si relatiile (era sa scriu cu totul si cu totul altceva, noroc ca am corectat din reflex).

Deci, ce faci? Ce-ti ramane de facut?

Pai, la inceput, iti cauti la “concurentii de la stat, de la Universitate”, stii tu, locul acela cu greve pentru o viata mai buna, burse decente, spatii incalzite de studiu, salarii decente, fara fosti c..i, fara … . Vise naruite de …escu, cu mineriadele lui cu tot.

Scrii un CV cu tot ce ai facut, adaugi si lucrarile, ca poate cine stie, si astepti. Astepti pana iti vine rau, ca nimeni nu s-a straduit sa-ti deschida e-mailul, iar daca a facut-o si a vazut in tine o posibila concurenta l-a sters cu sete din inbox si trash, asta ca sa fie sigur ca … postul lui e sigur si nu trebuie sa-l imparta cu un venetic, asa ca tine. Daca ii iei locul? Daca esti prea bun? Daca?

Asa ca, te gandesti ca poate “la particulare”, ai mai multe sanse. Iei toate particularele la rand si constati ca mai toate sunt asa, cu povesti atragatoare, iluzorii, dar accepti, ca doar trebuie sa fie si pentru tine ceva, aici in Romania, ca doar esti roman/romanca, nu-i asa? Trimiti, astepti, trimiti astepti, … samd. Cand te-ai plictisit de asteptat, satul de gura “celor dragi”, pentru care ai lasat tot ce ti s-a oferit afara, doar ca sa fii cu ei, incepi sa cauti, ce cauti nici tu nu stii. Si iar astepti! Cum ce? Sa-ti vina o idee salvatoare. Sa te scoti din blocaj, un blocaj care nu tu l-ai generat dar … .

Industria chimica, care era cat de cat, cand tu plin de vise si sperante, te-ai inscris la facultate, si-a dat obstescul sfarsit! Nu mai e! Au avut grija politicienii de carton si “concurentii vestici” din mult doritul El Dorado al UE sa o puna la pamant, sa o stearga de pe fata pamantului, si asta in conditiile in care ea, industria chimica era visul tau, era viata ta, era cea pentru care ti-ai sacrificat cei mai frumosi ani.

4. Solutii: Pleci ca n-ai incotro sau te descalifici!

Dupa ce faci cunostiinta cu ramasitele industriei chimice si alimentare, cu patronii cu 4 clase si limbaj de mahala, care vroiau de fapt o “prospatura” sau pe cineva care sa le accepte toate “ideile” privind aditivii, concentratiile, si normele pe care ei nu le respecta, si asta inca de la inceputurile afacerii lor ca doar e democratie, incepi sa regreti, incepi sa plangi de ciuda, incepi sa te urasti ca traiesti. Incepi sa-ti regreti propria prostie: te-ai intors – asta sa-ti fie invatatura de minte – asa-ti trebuie!

Cui sa te plangi, cine te va intelege? Probabil nimeni, nici chiar cei pentru care ai renuntat la tot. Ei nu au cum sa inteleaga cum merge treaba in noua Romanie, aceea a zilelor noastre, in care a fi specialist e o rusine, un inadaptat in fapt la bunul mers al ipocriziei nationale.

Ti se propune sa fii secretara, accepti ca nu ai de intors. Dar nu stii sa te porti ca o “secretara” si iar incepi sa studiezi piata ca doar nu ai prestat cand trebuia!

Mai vezi din cand in cand, cate un post in vreun institut scapat de urgie, dar vor tineri, tu esti deja batran pentru acel post. Aplici totusi si iar astepti. dar evident ca astepti degeaba, nu ai loc nici acolo. Iti spui in gand ca oricum salariul era de mizerie si te consolezi cu ideea. Si iar o iei de la capat cu cautarea!

Dar un gand iti incolteste in gand. Si nu-ti da pace. E din ce in ce mai pregnant. Isi cere dreptul la materializare! Vrea sa se impuna! Acesta este:

Frumoasa tara, pacat ca m-am intors! Regret din tot sufletul!

Dar gata, acum aplic afara, numai afara, m-am lecuit de binele din Romania! Prea mult bine strica! Si eu m-am trezit! Si am o gura amara cum n-am avut niciodata! Si o imensa ciuda pe mine insami: “Ca m-am intors!”, “Cat de prost/proasta am putut sa fiu?”, “Cati ani am irosit cautand acul in carul cu fan!”. Si asta nu-mi da pace … . Si nu mai astepti! Nu ai ce sa mai astepti! Si atunci e timpul sa-ti faci bilantul.

Acum sunt prea batran/batrana pentru piata din Romania dar afara, afara mai am o sansa! Unica! Acolo sunt inca un “valuable asset” pentru orice companie sau institut! Aici nu sunt nimic! Pentru nimeni! Si iei decizia sa nu mai astepti!

Asa ca acum inca mai sper. Sper sa va spun cat de curand: “La revedere!”. Pentru totdeauna! Ramaneti cu “specialistii vostri” cu 5 facultati intr-una singura!

Digg This
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s