Cum să recunoasteti plasticele, in special pe cele periculoase! (I)*

Cu aceasta serie de 8 articole va voi prezenta la ce va expuneti utilizand banalul “plastic”, simbolul generatiei, principalul poluator al marilor si oceanelor, dar si al nostru al tuturor, direct sau indirect.

Produsele chimice conținute în materialele plastice pot fi destul de dăunătoare. Dat fiind faptul că termenul “plastic” poate însemna o mare varietate de substanțe, este dificil să știm care sunt cele periculoase pentru sanatatea noastra. Asa ca m-am gandit sa va prezint tot ce trebuie să știți despre „plastice” și impactul lor asupra sănătății dumneavoastră.

Producătorii de materiale plastice adauga de cele mai multe ori diferite substante chimice complexe si uneori extrem de toxice materialelor plastice pentru a le da caracteristicile dorite, adica exact cele pe care le căutați (culoare, textura, duritate, aspect), extrem de apreciata fiind flexibilitatea, rezistenta, si toate acestea in conditiile in care costul de producție trebuie sa fie extrem de redus (asta ca sa fie un profit maxim). Aceste componente adaugate masei plastice pot include ftalați, bisfenol A (BPA) si B (BPB), eteri polibromurați de difenil (DEPB) și tetrabromobisfenol A (TBBPA) – substante care, toate contribuie la modificarea expresiei (biosintezei) hormonale, atat la animale cat si la om.

Aceste substanțe chimice sunt cunoscute drept compuși care afectează sistemul endocrin (EDC) și se numesc perturbatori endocrini (gasiti un articol pe aceasta tema chiar pe LI) fiecare afectează diferite elemente ale biosintezei hormonale (de exemplu, inducerea activitatii estrogenice, a homeostaziei prin perturbarea sintezei hormonilor tiroidieni, anti-androgeni și așa mai departe). De asemenea, unele produse chimice care sunt realizate din monomeri prin polimerizarea acestora in anumite conditii catalitice si care sunt deja cunoscuti si calitatile cauzatoare de cancer generate de mutatie sau inducere au fost evidentiate deja prin numeroase studii. Și totuși, pe langa aceste substante mai apar si alți compuși, compusi ce conțin chiar metale grele, neurotoxice sau toxice generale.

Aceste substanțe chimice pot intra în corpul uman într-un număr foarte mare de moduri și la diferite niveluri, afectand in mod dramatic sanatatea. Multe dintre ele se infiltreaza în mediul inconjurator în timpul procesului de producție dar si ca deșeuri. Ele ajung astfel in contact cu noi si patrund direct sau indirect prin respiratie sau digestie in organismul nostru. Chiar daca incerci sa eviti pe cat posibil, datorita poluarii ele ajung în cele din urmă in contact cu organismul uman.

Deosebit de frustrant este faptul ca aceste tipuri de interacțiuni sunt (în mare parte) dincolo de controlul nostru, astfel încât, în sensul acestei discuții, am de gând să ma concentrez exclusiv pe materialul plastic care este utilizat pentru a stoca și livra produse alimentare, băuturi, medicamente, și orice altceva care poate fi ingerat direct și conștient (inclusiv prin intermediul jucariilor de plastic, deoarece copiilor mici și sugarilor le place sa le introduca in gura, asta ca sa vada ce este cu respectiva jucarie, si din pacate curiozitatea lor costa).

Din fericire, există un sistem de clasificare, numit „Codul de Identificare Resin”, care descrie tipul de rășină plastică folosita pentru a face un container sau o sticlă tip PET. Cele mai multe recipiente și ambalaje ar trebui să aibă astfel un număr imprimat pe ea, o serie de la unu la șapte.

În analiza noastră, am inclus link-uri către studii deja publicate care arata riscurile potențiale asociate cu fiecare tip de material plastic. Acolo unde este posibil, am prezentat in urma consultarii studiilor care implica drept subiecti de testare bietele animale, mai ales atunci când nivelul de toxicitate scade sub nivelurile periculoase pentru om. Dumneavoastra ar trebui să interpretati și utilizati aceste informații într-un mod care sa va fereasca de probleme.

Sa incepem deci, ca din acest moment, cu ceea ce trebuie să știți despre diferitele tipuri de materiale plastice:

Plastic # 1: polietilen tereftalat (PET)

PET este o abreviere pentru polietilen tereftalat. Aceste materiale plastice sunt de obicei folosite pentru a pastra băuturile răcoritoare, apă, suc, bauturile energizante pentru sportivi, bere, apă de gură, ketchup și sosuri pentru salata . Sunt, de asemenea, folosite ca recipiente pentru untul de arahide, jeleu, gem și uneori murături. Acest tip este, de asemenea, utilizat în film, rezistent in cuptor dar și la captusirea tăvilor alimentare utilizate pentru cuptorul cu microunde (despre toxicitatea cuptorului cu microunde am discutat deja intr-un alt articol pe LI).

Acest plastic este considerat a fi sigur dar, există unele aspecte de care trebuie sa fiti conștienți.

Problema principală o constitue antimoniul, un element metaloid cu potential toxic extreme, acesta se extrage din PET la temperaturi ridicate. Rata de extractie crește cu cresterea temperaturii. În mod normal, cantitatea de antimoniu care se infiltreaza in plasticul lichid este cu mult sub nivelul maxim de contaminare conform Agenției pentru Protecția Mediului din State. Dar aceasta presupunere se bazeaza pe faptul că metaloidul ramane in masa containerului, la temperatura camerei!

Potrivit Centrului American pentru Controlul Bolilor (CDC), antimoniul poate cauza probleme acute si cronice de sanatate, cum ar fi diaree, vărsături și ulcere gastrice.

Studiile indică faptul că depozitarea acestor sticle pe perioade lungi de timp și la temperaturi crescute, poate avea ca rezultat prezenta unor concentratii nesănătoase de antimoniu in lichidul sau mancarea pastrata in astfel de vase. De exemplu, o sticlă depozitata la 60 °C timp de 176 zile va produce niveluri nesănătoase (nivel maxim de contaminant (MCL) ajungand la o concentratie de 6 ppb), concentratie atinsa insa rapid daca PET-ul este depozitat la 85°C, timpul scurtandu-se la doar 1.3 zile. Acestea sunt temperaturi foarte rezonabile și ar sunt usor de atins in în garaje aflate in bataia soarelui sau in mașinile parcate in afara umbrei, evident ca doar în timpul verii. Cum temperaturile la noi, in bataia soarelui, sunt deja destul de ridicate, situatia e cu adevarat ingrijoratoare.

Acum trei ani, un studiu a aratat ca expunerea la microunde poate crește în mod semnificativ rata la care se extrage antimoniul din sticlele tip PET.

***

Recomand ca producătorii de sticle de plastic sa spele sticlele înainte de prima utilizare in special pentru a îndepărta impuritățile metalice de antimoniu (stibiu). Asta daca citeste cineva si este interesat cu adevarat de sanatatea semenilor sai.

***

Și în 2012, un studiu a indicat faptul ca, in plus fata de antimoniu, compușii bromurati se pot infiltra, de asemenea, din sticlele tip PET in continutul acestora. Bromul, un element al sistemului periodic care este lichid la temperatura camerei, poate irita pielea, mucoasele, și țesuturile. Dar din studiu nu reiese foarte clar in ce conditii se ajunge la situatiile in care concentrațiile de brom extrase ajung la niveluri periculoase pentru om.

Un studiu care a analizat 63 de marci de apa imbuteliata produse în Europa și Canada au găsit concentrații de antimoniu, care au fost mai mari de 100 de ori decat nivelul tipic gasit in apele subterane curate (2 părți per trilion).

De asemenea, acest studiu a constatat că, cu cat sta mai mult o sticla de apa pe un raft – într-un magazin alimentar sau in frigider – cu atat este mai mare doza de antimoniu (stibiu) prezent. Se crede că, cantitatea de antimoniu extrasa din aceste sticle tip PET diferă în funcție de expunerea la soare, la temperaturi mai ridicate, și la diferite niveluri de pH (atentie la acest aspect!).

Compușii bromurati au fost, de asemenea prezenti in studiu, constatandu-se că acesta se infiltrează din masa de PET in continutul acestuia. Bromul este un element toxic cunoscut pentru acțiunea sa ca depresant al sistemului nervos central și poate conduce la o serie de simptome psihologice cum ar fi paranoia acută și alte simptome psihotice.

Este bine cunoscut faptul că trioxidul de antimoniu se extrage în băuturile care sunt îmbuteliate în materiale plastice de tip PET și mai mult, cu cat termenul de valabilitate este mai generos, cu atat mai toxice devin bauturile continute. Potrivit studiilor canadiene asupra apelor subterane, continutul tipic al acestora in stibiu este de aproximativ două părți per trilion, dar in apa imbuteliata proaspăt acest continut are medii în jur de 160 de PPT, ridicându-se la 630 PPT în termen de 6 luni. În toată Europa, apa îmbuteliată medie conține 350 PPT, dar în Germania, apă la PET care a fost îmbuteliata timp de 6 luni a conținut o valoare imensa, de 700 PPT. Antimoniul este foarte similar cu arsenicul in ceea ce priveste toxicitatea. În cantități mici, intoxicațiile cu antimoniu provoacă dureri de cap, amețeli, și depresie. Doze mai mari produc vărsături violente și frecvente și pot duce la deces în câteva zile. Un alt compus dizolvat din materialele plastice de tip PET este pentafluorură de stibiu, care reacționează cu mulți compuși diferiți. Aceste materiale plastice sunt produse folosind acid fluorhidric și benzen. Substanțele chimice sunt atat de toxice în timpul etapei de producție, incat chiar și o cantitate foarte mică în contact cu pielea poate fi fatala.

Sfarsitul primei parti!

* – Articol actualizat

Digg This
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s