Chipsuri din … barabule (adica cartofi, regionalism din Nordul Moldovei!)

Boom-ul junk food-ului ia amploare, pe zi ce trece.

Altfel spus mancarea nesanatoasa devine pentru multi o solutie de avarie “apreciata” zilnic. Pana cand?

Reclama:

Produs sanatos, eventual bio, eventual obtinut din materie prima nemodificata genetic. Eventual.

Premise:

Uneori chipsurile sunt facute din cartof.

Alteori sunt facute din prafuri. Prafuri cu mult amidon.

Aspect:

Cand sunt facute din cartof au forme neregulate, apar si urme de coaja si chiar diverse “defecte” ale materiei prime (pete negre imposibil de eliminat cu masina de curatat cartofi).

Cand sunt facute din pasta au toate aceeasi dimensiune, aceeasi forma, aceeasi structura, acelasi aspect. Hrana inalt procesata adica, toxica!

Concluzii:

Intrebarea care s-ar putea pune in acest caz este una singura, unica: “Ce alegem?”.

Iar raspunsul nu poate fi decat unul singur, raul cel mic, adica chipsurile din cartofi. Evitam astfel cu mare atentie chipsurile perfecte, identice, cu forme tridimensionale evoluate. Stim deja sper ca, cu cat procesarea este mai avansata cu atat mancarea devine mai toxica.

Apoi ne uitam atent la celelalte aspecte inscriptionate pe eticheta.

Aici ne izbeste multitudinea de arome, E-uri, coloranti, grasimi, sare, calorii si bineinteles nelipsita acrilamida.

Acrilamida
Vestea rea este ca toate chips-urile, snacks-urile si, in general, produsele care se obtin prin prajirea sau coacerea alimentelor bogate in amidon, contin acrilamida, o substanta cu efect dovedit cancerigen.
Daca citim lista de ingrediente a chips-urilor, totul pare in ordine. Acestea contin, in principal, cartofi, sare, ulei, Dar, in afara de aceste ingrediente de baza, compozitia lor este „imbunatatita” si cu alte substante, unele dintre ele nocive pentru organism si pentru sanatatea acestuia.

Acrilamida a fost descoperita in mancarurile in special cele cu continut mare de amidon care sunt supuse prelucrarii termice. Si desi problema acesteia este cunoscuta inca din 2002, inca sunt discutii pe baza a cat de mare trebuie sa fie prezenta ei in alimente pentru a fi intr-adevar un pericol. Din experienta documentelor citite in legatura cu alte asemenea produse chimice, pot spune ca si in acest caz, industria alimentara s-a asigurat ca daca nu poate demonstra stiintific ca ceva nu este periculos atunci poate reusi destul de usor sa instaureze o stare de incertitudine, astfel incat consumatorul de rand sa fie destul de convins ca acel produs nu ii poate face vreun rau. Si cum in majoritatea acestor alimente efectele negative nu se manifesta imediat, lupta este castigata mai mereu de cei cu bani.

In prezent mai toate studiile medicala si cercetarile facute pe animalele de laborator arata ca acrilamida produce tumori canceroase la soarecii de laborator. Existe un conses in lumea medicala despre acest compus deosebit de periculos si totusi autoritatile responsabile intarzie sa ia masurile necesare.

Astfel pe 16 iunie 2005, in statul California cateva organizatii precum si cabinete de avocatura private au facut petitii catre guvernatorul statului si au intentat un proces impotriva producatorilor de chipsuri din cartofi. Toate acestea in urma unor teste facute pe chipsuri care aratau nivele incredibil de mari ale acrilamidei. Nivelurile erau de sute de ori mai mari decat limitele impuse de institutiile de specialitate americane dar si de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Aceasta din urma chiar a consemnat intr-un comunicat faptul ca acrilamida survenita din mancare ar fi responsabila pentru unul din trei cazuri de cancere care survin din surse alimentare.

Abea in 2008, procesul intentat marilor producatori de chipsuri s-a finalizat, acestia fiind obligati sa reduca continutul de acrilamida din produsele lor si sa plateasca impreuna o amenda de 3 milioane de dolari. O victorie mai mult de moral dar totusi o victorie importanta a oamenilor pentru sanatatea si trezirea lor.

O veste proasta insa, acrilamida apare si daca ii prajim acasa. Deci practic nu o putem ocoli. Asa ca trecem rapid la celelalte aspecte.

Tipuri de chipsuri

Smantana, ardei, cascaval, sunca sunt doar cateva din tipurile prezente pe piata. Ce alegem?

In acest caz trebuie sa tinem cont de E-urile prezente (Codexul Alimentar sa traiasca!) in chipsuri, adica:

E 621 Glutamat monosodic – trebuie evitat cu orice pret;

E627 Guanilat disodic – este bine sa fie evitat;

E631 Inozinat disodic – evitati-l cu orice pret;

E471 Mono si digliceride ale acizilor grasi – mai bine nu;

E330 Acid citric – sintetic, produs de OMG-uri, levogir potential cancerigen;

E322 Lecitina din soia – sanatoasa desi atentie, in majoritatea cazurilor provine din PSMG;

E270 Acid lactic – fara efecte;

E296 Acid malic – de evitat;

E262(II) Diacetat de sodiu – de evitat;

E160c Capsantina (extract de ardei rosu) – aparent natural dar … sinteza sa traiasca;

E160b Annato – natural(?);

E100 Curcumin – natural(?).

Un sfat simplu: chipsurile cat mai simple, cele doar cu sare si cu cat mai putine E-uri, preferabil fara daca se poate.

Restul, cu fiecare aroma, cu fiecare atribut in plus inseamna doar prezenta unor coloranti si a unor arome artificiale, sintetice, adica celebrele E-uri. Pe care trebuie sa ne invatam sa le excludem din start.

Si astfel mergem mai departe. Au ramas sarea si uleiul/grasimile. Aici lucrurile sunt simple.

Sarea este in mod cert iodata si in exces, deci le alegem pe cele cu procentul cel mai mic de sare, indiferenti fiind fata de preferintele vizuale ce ne atrag. Doar pentru asta au fost facute.

Si astfel am ajuns la grasimi sau uleiuri, prezente in chipsuri.

Uleiuri/Grasimi prezente in chipsuri
Toate produsele care se bazeaza pe cartofii prajiti in diverse forme si combinatii, inlcuzand aici si banalele chipsuri contin cantitati extrem de mari de grasimi. Aceste grasimi rezulta din prajirea lor in cantitati mari de ulei. Uleiurile folosite sunt de obicei cele din floarea soarelui, din porumb modificat genetic sau chiar cel din seminte de bumbac care se pare ca este extrem de ieftin (si toxic) motiv pentru care este preferatul producatorilor. De asemenea acest tip de ulei obtinut din semintele de bumbac poate contine si mari cantitati de pesticide.

Astfel in doar 100 de grame de chipsuri gasim in jur de 30g de grasimi din care aproximativ 10g sunt grasimi saturate (trans – cancerigene). Continutul mare de grasimi este insa deosebit de periculos, el putand provoca atat plagi arteriale cat si cresterea riscului de obezitate, de aparitie al diabetului si chiar al extrem de nedoritului atac de cord. Dintre grasimi, cele saturate de tip trans sunt cele mai periculoase fiind cancerigene.

itandu-l pe doctorul Joseph Mercola, acesta prezinta pe binecunoscutul sau site (www.mercola.com), diverse aspecte legate de cat de sanatoase si benefice sunt combinatiile din industria alimentara din SUA.

Scrisoarea care vine de la un domn care lucra intr-o companie ce se ocupa cu fabricarea de biodiesel din ulei de gatit folosit si care cu ceva timp in urma citise un articol pe http://www.mercola.com , despre chipsurile de cartofi. Acesta povesteste cum in sarcina sa de munca intra achizitia de ulei folosit si astfel a fost pus in postura sa identifice cei mai mari consumatori de ulei din industria alimentara. A fost intrigat sa afle ca nu marile firme de fast food gen Mc Donalds sau KFC erau acestia ci , ati ghicit, producatorii de chipsuri din cartofi. Singura problema era ca din miile de tone de ulei folosit in producerea chipsurilor, numai cateva sute de tone ramaneau ca reziduu in urma folosirii. Facand mai multe investigatii, acesta a aflat ca, de fapt, producatorii refoloseau de mai multe ori uleiul pentru fabricarea chipsurilor pana cand acesta isi pierdea complet proprietatile iar apoi il prelucrau chimic pentru a-l mai folosi de cateva ori pana cand acesta se transforma intr-un fel de smoala cu miros de cartofi ce nu mai putea fi practic folosita la nimic, nici macar sa faci biodiesel din ea.

Asa ca aici orice minte normala trebuie sa stie raspunsul din start. Si e chiar simplu. Ulei din seminte de floarea soarelui. Evitam astfel cu incapatianare produsele pe care sunt trecute grasimi de provenienta necunoscuta. Evitam cu deosebita atentie, cu obstinatie chiar, uleiurile vegetale de provenienta nespecificata.

De ce? Pentru ca nu suntem dotati cu motor Diesel, sa functionam pe ulei de rapit, nu ne place matricea de grasimi saturate artificial, prea multe legaturi trans deci potential cancerigene. Evitam si pe cele prajite in uleiuri exotice. Va veni si randul uleiului de palmier si atunci o sa vedeti de ce nu.

Acum chiar aveti la indemana o schema practica de alegere a raului cel mai mic!

Pofta buna!

Eu raman fidel mancarii gatite acasa, voi de ce sa nu procedati la fel?

Pentru ca este de o mie de ori mai sanatoasa decat orice junk food de pe raft!

Digg This

Chipsuri din … barabule (adica cartofi, regionalism din Nordul Moldovei!)

Boom-ul junk food-ului ia amploare, pe zi ce trece.

Altfel spus mancarea nesanatoasa devine pentru multi o solutie de avarie “apreciata” zilnic. Pana cand?

Reclama:

Produs sanatos, eventual bio, eventual obtinut din materie prima nemodificata genetic. Eventual.

Premise:

Uneori chipsurile sunt facute din cartof.

Alteori sunt facute din prafuri. Prafuri cu mult amidon.

Aspect:

Cand sunt facute din cartof au forme neregulate, apar si urme de coaja si chiar diverse “defecte” ale materiei prime (pete negre imposibil de eliminat cu masina de curatat cartofi).

Cand sunt facute din pasta au toate aceeasi dimensiune, aceeasi forma, aceeasi structura, acelasi aspect. Hrana inalt procesata adica, toxica!

Concluzii:

Intrebarea care s-ar putea pune in acest caz este una singura, unica: “Ce alegem?”.

Iar raspunsul nu poate fi decat unul singur, raul cel mic, adica chipsurile din cartofi. Evitam astfel cu mare atentie chipsurile perfecte, identice, cu forme tridimensionale evoluate. Stim deja sper ca, cu cat procesarea este mai avansata cu atat mancarea devine mai toxica.

Apoi ne uitam atent la celelalte aspecte inscriptionate pe eticheta.

Aici ne izbeste multitudinea de arome, E-uri, coloranti, grasimi, sare, calorii si bineinteles nelipsita acrilamida.

Acrilamida
Vestea rea este ca toate chips-urile, snacks-urile si, in general, produsele care se obtin prin prajirea sau coacerea alimentelor bogate in amidon, contin acrilamida, o substanta cu efect dovedit cancerigen.
Daca citim lista de ingrediente a chips-urilor, totul pare in ordine. Acestea contin, in principal, cartofi, sare, ulei, Dar, in afara de aceste ingrediente de baza, compozitia lor este „imbunatatita” si cu alte substante, unele dintre ele nocive pentru organism si pentru sanatatea acestuia.

Acrilamida a fost descoperita in mancarurile in special cele cu continut mare de amidon care sunt supuse prelucrarii termice. Si desi problema acesteia este cunoscuta inca din 2002, inca sunt discutii pe baza a cat de mare trebuie sa fie prezenta ei in alimente pentru a fi intr-adevar un pericol. Din experienta documentelor citite in legatura cu alte asemenea produse chimice, pot spune ca si in acest caz, industria alimentara s-a asigurat ca daca nu poate demonstra stiintific ca ceva nu este periculos atunci poate reusi destul de usor sa instaureze o stare de incertitudine, astfel incat consumatorul de rand sa fie destul de convins ca acel produs nu ii poate face vreun rau. Si cum in majoritatea acestor alimente efectele negative nu se manifesta imediat, lupta este castigata mai mereu de cei cu bani.

In prezent mai toate studiile medicala si cercetarile facute pe animalele de laborator arata ca acrilamida produce tumori canceroase la soarecii de laborator. Existe un conses in lumea medicala despre acest compus deosebit de periculos si totusi autoritatile responsabile intarzie sa ia masurile necesare.

Astfel pe 16 iunie 2005, in statul California cateva organizatii precum si cabinete de avocatura private au facut petitii catre guvernatorul statului si au intentat un proces impotriva producatorilor de chipsuri din cartofi. Toate acestea in urma unor teste facute pe chipsuri care aratau nivele incredibil de mari ale acrilamidei. Nivelurile erau de sute de ori mai mari decat limitele impuse de institutiile de specialitate americane dar si de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Aceasta din urma chiar a consemnat intr-un comunicat faptul ca acrilamida survenita din mancare ar fi responsabila pentru unul din trei cazuri de cancere care survin din surse alimentare.

Abea in 2008, procesul intentat marilor producatori de chipsuri s-a finalizat, acestia fiind obligati sa reduca continutul de acrilamida din produsele lor si sa plateasca impreuna o amenda de 3 milioane de dolari. O victorie mai mult de moral dar totusi o victorie importanta a oamenilor pentru sanatatea si trezirea lor.

O veste proasta insa, acrilamida apare si daca ii prajim acasa. Deci practic nu o putem ocoli. Asa ca trecem rapid la celelalte aspecte.

Tipuri de chipsuri

Smantana, ardei, cascaval, sunca sunt doar cateva din tipurile prezente pe piata. Ce alegem?

In acest caz trebuie sa tinem cont de E-urile prezente (Codexul Alimentar sa traiasca!) in chipsuri, adica:

E 621 Glutamat monosodic – trebuie evitat cu orice pret;

E627 Guanilat disodic – este bine sa fie evitat;

E631 Inozinat disodic – evitati-l cu orice pret;

E471 Mono si digliceride ale acizilor grasi – mai bine nu;

E330 Acid citric – sintetic, produs de OMG-uri, levogir potential cancerigen;

E322 Lecitina din soia – sanatoasa desi atentie, in majoritatea cazurilor provine din PSMG;

E270 Acid lactic – fara efecte;

E296 Acid malic – de evitat;

E262(II) Diacetat de sodiu – de evitat;

E160c Capsantina (extract de ardei rosu) – aparent natural dar … sinteza sa traiasca;

E160b Annato – natural(?);

E100 Curcumin – natural(?).

Un sfat simplu: chipsurile cat mai simple, cele doar cu sare si cu cat mai putine E-uri, preferabil fara daca se poate.

Restul, cu fiecare aroma, cu fiecare atribut in plus inseamna doar prezenta unor coloranti si a unor arome artificiale, sintetice, adica celebrele E-uri. Pe care trebuie sa ne invatam sa le excludem din start.

Si astfel mergem mai departe. Au ramas sarea si uleiul/grasimile. Aici lucrurile sunt simple.

Sarea este in mod cert iodata si in exces, deci le alegem pe cele cu procentul cel mai mic de sare, indiferenti fiind fata de preferintele vizuale ce ne atrag. Doar pentru asta au fost facute.

Si astfel am ajuns la grasimi sau uleiuri, prezente in chipsuri.

Uleiuri/Grasimi prezente in chipsuri
Toate produsele care se bazeaza pe cartofii prajiti in diverse forme si combinatii, inlcuzand aici si banalele chipsuri contin cantitati extrem de mari de grasimi. Aceste grasimi rezulta din prajirea lor in cantitati mari de ulei. Uleiurile folosite sunt de obicei cele din floarea soarelui, din porumb modificat genetic sau chiar cel din seminte de bumbac care se pare ca este extrem de ieftin (si toxic) motiv pentru care este preferatul producatorilor. De asemenea acest tip de ulei obtinut din semintele de bumbac poate contine si mari cantitati de pesticide.

Astfel in doar 100 de grame de chipsuri gasim in jur de 30g de grasimi din care aproximativ 10g sunt grasimi saturate (trans – cancerigene). Continutul mare de grasimi este insa deosebit de periculos, el putand provoca atat plagi arteriale cat si cresterea riscului de obezitate, de aparitie al diabetului si chiar al extrem de nedoritului atac de cord. Dintre grasimi, cele saturate de tip trans sunt cele mai periculoase fiind cancerigene.

itandu-l pe doctorul Joseph Mercola, acesta prezinta pe binecunoscutul sau site (www.mercola.com), diverse aspecte legate de cat de sanatoase si benefice sunt combinatiile din industria alimentara din SUA.

Scrisoarea care vine de la un domn care lucra intr-o companie ce se ocupa cu fabricarea de biodiesel din ulei de gatit folosit si care cu ceva timp in urma citise un articol pe http://www.mercola.com , despre chipsurile de cartofi. Acesta povesteste cum in sarcina sa de munca intra achizitia de ulei folosit si astfel a fost pus in postura sa identifice cei mai mari consumatori de ulei din industria alimentara. A fost intrigat sa afle ca nu marile firme de fast food gen Mc Donalds sau KFC erau acestia ci , ati ghicit, producatorii de chipsuri din cartofi. Singura problema era ca din miile de tone de ulei folosit in producerea chipsurilor, numai cateva sute de tone ramaneau ca reziduu in urma folosirii. Facand mai multe investigatii, acesta a aflat ca, de fapt, producatorii refoloseau de mai multe ori uleiul pentru fabricarea chipsurilor pana cand acesta isi pierdea complet proprietatile iar apoi il prelucrau chimic pentru a-l mai folosi de cateva ori pana cand acesta se transforma intr-un fel de smoala cu miros de cartofi ce nu mai putea fi practic folosita la nimic, nici macar sa faci biodiesel din ea.

Asa ca aici orice minte normala trebuie sa stie raspunsul din start. Si e chiar simplu. Ulei din seminte de floarea soarelui. Evitam astfel cu incapatianare produsele pe care sunt trecute grasimi de provenienta necunoscuta. Evitam cu deosebita atentie, cu obstinatie chiar, uleiurile vegetale de provenienta nespecificata.

De ce? Pentru ca nu suntem dotati cu motor Diesel, sa functionam pe ulei de rapit, nu ne place matricea de grasimi saturate artificial, prea multe legaturi trans deci potential cancerigene. Evitam si pe cele prajite in uleiuri exotice. Va veni si randul uleiului de palmier si atunci o sa vedeti de ce nu.

Acum chiar aveti la indemana o schema practica de alegere a raului cel mai mic!

Pofta buna!

Eu raman fidel mancarii gatite acasa, voi de ce sa nu procedati la fel?

Pentru ca este de o mie de ori mai sanatoasa decat orice junk food de pe raft!

Digg This

Vin … la punga de plastic!

Ce mai putem spune decat ca acesta este trendul in materie de ambalare a lichidelor alimentare: sucul la punga este inlocuit in acest caz cu licoarea bahica traditionala. Vinul aflat intr-o punga continuta intr-o cutie de carton frumos printata. Nu mai poti admira culoarea, nu mai poti admira claritatea, eventualele depuneri, samd.

Evident ca aceasta idee este intradevar de plans. Pentru ca tot farmecul si romantismul indus de … vin, se duce direct pe apa Sambetei.

Te invit la … o punga de vin! Cum suna? Ramanem intelesi? Te invit la o sticla de vin si un pahar de vorba …

Punga transparenta este din plastic, eternul plastic (adica P.V.C.) dotata insa cu un robinet tot din acelasi material (P.V.C.), dar de culoare neagra cu elemente rosu inchise. Sinistru mod de ambalare pentru un vin de vita nobila, dar termenul sinistru e putin spus. Tot acest ansamblu (!) ete apoi inghesuit bine intr-o cutie de carton. Astfel se vinde la diverse capacitati: 1L, 2L si chiar 3L. Nu se recupereaza nicaieri aceasta forma de ambalaj asa ca se arunca la gunoi intreg ansamblul.

Ce mai putem spune decat ca este ultimul racnet in materie de ambalare a sucurilor: sucul la punga, punga continuta intr-o cutie de carton frumos printata.

Evident ca, daca nu ar fi de ras, ar fi de plans.

Punga, din P.V.C. dotata cu robinet tot din acelasi material, dar de culoare neagra cu elemente rosu inchise. Sinistru e putin spus. Tot acest ansamblu inghesuit bine intr-o cutie de carton. La 1L, 2L si 3L. Nu se recupereaza nicaieri asa ca se arunca la gunoi integral.

Vinul de calitate, natural conform inscriptiilor de pe ambalaj, se ambaleaza cel mai bine in sticla de sticla cu o capacitate de 0.75L asta daca este de o calitate superioara sau, daca este de calitate inferioara (pulbere import sau pastile + apa de la robinet) in sticle de 1L, eventual chiar 2L, desi acum exista pe piata si vinul Bibanu’ care peste tot este ambalat la P.E.T. de 3L, pana la 5L inclusiv (sa fie …). Oare producatorii de vin sa fie atat de “incantati” de produsul lor incat sa-l desconsidere complet! Din trecut a ramas o definitie clara  a calitatii vinului, care dainuie din fericire si in prezent.

Vinul de calitate contine suficient alcool etilic care sa permita o extractie pana la epuizare a monomerilor si aditivilor din plastic. Cu cat procentul de alcool este mai mare si perioada de pastrare mai indelungata, cu atat rezultatele sunt mai bune in ce priveste … extractia.

Vinul este usor acid, aciditate care da savoarea vinului maturat, contine printre altele diversi compusi prezenti in fruct (enzime, zaharuri, coloranti), in diverse proportii bine definite, constituind totodata un mediu excelent de extractie a tuturor aditivilor, datorita alcoolului continut, din masa de P.V.C. Cu cat perioada de depozitare a vinului este mai mare, cu atat extractia compusilor din plastic devine mai eficienta din punct de vedere chimic si permite extractia completa a celor mai toxici compusi si aditivi prezenti in masa plasticului, pana la completa saracire a plasticului in acesti compusi. Odata extrasi acesti compusi ne afecteaza direct, prin ingestie, deoarece contin printre altele foarte multe substante cu rol de perturbatori endocrini, dar si substante cancerigene, s.a.m.d.

Asa ca daca tot vrem sa achizitionam un vin de calitate, fara gust si fara miros de plastic, va recomand sa il achizitionati tot pe cel ambalat la sticla de sticla.

Cat inca mai exista!

Cum vine sezonul stangerii recoltei, multi vor folosi din nou eternele P.E.T.-urile dar si butoaiele de plastic, exact, cele albastre, atat de familiare, si prezente in mai toate gospodariile de la tara. O fi bine, o fi rau. Eu zic ca e de rau spre foarte rau, in general, si e bine sa nu refolosim si sa stocam pe perioade indelungate un vin (must, suc de mere, borhot), adica o solutie hidro-alcoolica formata in timp datorita fermentatiei alcoolice, fiind favorizata si de prezenta drojdiilor pe suprafata fructului. Ideal de fapt ar fi sa depozitam acest vin sau must in fermentatie in damigene de diverse capacitati, in butoaie de lemn daca avem o cantitate mai mare?

Gustul mustului devenit intre timp vin, tinut in butoaie de stejar sau dud va fi unic, specific, cu caracteristici suave, asta pentru ca si continutul lemnului, odata amestecat cu cel al sucului va forma, dupa caz, o savoare si o aroma deosebita, unica.

Oare maturarea vinului in plastic face vinul mai bun? Cramele de pe vremea lui Stefan cel Mare vor spune sigur nu diabolicei inventii.

Si daca raspunsul este, evident, nu, ce ziceti?

Incercati sa utilizati din nou recipientii din sticla de sticla de pe vremea bunicii?

In fond si la urma urmei este vorba de sanatatea dumneavoasta si a celor dragi.

Digg This